Wednesday Apr 24
Simona Halep, ambasador al turismului românesc

Tenismena Simona Halep, finalista de la Roland Garros, va deveni ambasador al turismului românescc.

Tenismena Simona Halep, finalista de la Roland Garros, va deveni ambasador al turismului românesc.

10291278_847948748567073_287416138143090855_n

 

 

 

 

 

 

 

“Unde este cazul, mărim premiile, în alte părţi facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a câştigat aproape un milion, e greu să spui că îi măreşti premiul, dar poţi să faci alte lucruri. Va fi ambasador al turismului românesc”, a spus Ponta, conform Mediafax.

Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, doar americanca Serena Williams și chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca românca.

Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.

În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan şi Helmuth Duckadam au primit paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi “ambasadori ai turismului românesc”.

Proiectul “România Promovată prin Valori” a fost demarat la iniţiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. El a fost lansat prin evenimentul “Ambasadori ai Turismului Românesc”, organizat la 19 august 2013. Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care îşi propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

sursa: Libertatea



Lasa un mesaj






Asculta cu

Winamp  windows Media Player   Real Player   QuickTime

Sau deschide player-ul live

Fresh 5 Top Hits

  • 1. Disclosure - Help Me Lose My Mind
  • 2. Dan Bitman - Si Ingerii au Demonii Lor
  • 3. Lost Frequencies - Are You With
  • 4. Aaron Chupa - I'm An Albatraoz
  • 5. Fifth Harmony ft Kid Ink - Worth It

Viziteaza si

Citeste cele mai noi stiri

Urmareste Sighet TV